Războiul din Ucraina intră astăzi în cea de 94-a zi, iar președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, recunoaște că, deși țara sa nu este nerăbdătoare să discute cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, realitatea trebuie înfruntată, iar negocierile directe sunt necesare, cu scopul de a pune capăt conflictului.
Aesta adaugă că ucrainenii s-au săturat de conflict și că își doresc să își reia viețile obișnuite, motiv pentru care negocierile cu Kremlinul sunt necesare, dar a adăugat că nu pare în acest moment că Rusia ar fi dispusă să poarte negocieri de pace serioase.
„Există lucruri de discutat cu liderul rus. Nu spun că oamenii sunt nerăbdători să vorbească cu el, dar trebuie să înfruntăm realitatea. „Ceea ce vrem de la această întâlnire… Ne vrem vieţile înapoi. Vrem să recuperăm viaţa unei ţări suverane în interiorul propriului său teritoriu”, a spus Zelenski.
Între timp, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat joi că Zelenski nu dorește să negocieze cu autoritățile de la Moscova în privința unei eventuale încetări a conflictului.
Potrivit lui Lavrov, statele occidentale încurajează Kievul să nu negocieze cu Rusia, pentru că această situație este convenabilă pentru acestea.
Declarația ministrului de Externe rus vine în contextul în care, recent, președintele ucrainean a afirmat că va negocia direct doar cu omologul său, Vladimir Putin, și doar dacă Rusia se retrage pe linia de dinaintea invaziei din 24 februarie.
UPDATE ORA 16:00 – Rusia elimină limita superioară de vârstă pentru înrolarea în armată
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat o lege care elimină limita superioară de vârstă pentru ruși și străini pentru a se înrola în armată, cu contract, scrie agenția de presă de stat TASS, citată de Reuters.
Sursa citată mai notează că Duma de Stat a Rusiei a adoptat miercuri proiectul de lege.
Înainte de a fi adoptat acest proiect de lege, cetățenii cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani și străinii cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani se puteau înrola în armata rusă. Citește mai mult…
UPDATE ORA 15:30 – Rusia reacționează după ce administrația Biden a aprobat trimiterea în Ucraina a lansatoarelor de rachete multiple cu rază lungă de acțiune
Potrivit unor oficiali americani de rang înalt, administrația Biden a aprobat trimiterea în Ucraina a lansatoarelor de rachete multiple cu rază lungă de acțiune, iar o astfel de veste nu este pe placul Kremlinului.
Ar fi vorba despre sisteme mobile de rachete care pot trage mult mai departe decât lansatoarele folosite în prezent de Ucraina, dar oficialii nu au precizat – potrivit The New York Times – ce tipuri de rachete vor fi livrate. Totuși, sursa citată notează că Pentagonul folosește cel mai adesea M31 GMLRS.
Rusia a reacționat, în urma unei astfel de informații, transmițând că „dacă americanii fac asta, este clar că au depășit linia roșie”. Citește mai mult…
UPDATE ORA 15:00 – Volodimir Zelenski a discutat cu Boris Johnson
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că a vorbit la telefon cu premierul britanic Boris Johnson.
Zelenski a informat că i-a solicitat lui Johnson mai mult sprijin militar și financiar pentru Ucraina.
„Trebuie să colaborăm pentru a preveni o criză alimentară și pentru a debloca porturile ucrainene”, a scris Zelenski pe Twitter.
UPDATE ORA 13:40 – Rusia a capturat încă un oraș din regiunea Donețk
Ministerul rus al Apărării a anunțat că orașul Lyman din regiunea Donețk este sub controlul total al forțelor ruse.
Anunțul vine la o zi după ce separatiștii pro-ruși din autoproclamata Republică Populară Donețk au declarat că au capturat complet orașul, un nod feroviar la vest de Severodonețk.
„În urma acțiunilor comune ale unităților din Republica Populară Donețk și ale forțelor armate ruse, orașul Lyman a fost complet eliberat de naționaliștii ucraineni”, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării de la Moscova.
Anunțul a fost confirmat și de serviciile britanice de informații.
Latest Defence Intelligence update on the situation in Ukraine – 28 May 2022
Find out more about the UK government’s response: https://t.co/SNyBZINIl2
🇺🇦 #StandWithUkraine 🇺🇦 pic.twitter.com/XzTbIJ8R1J
— Ministry of Defence 🇬🇧 (@DefenceHQ) May 28, 2022
UPDATE ORA 12:50 – Ucraina anunță că trupele ruse avansează în estul țării
Ucraina anunță că soldații săi s-ar putea retrage din ultimul lor bastion din zona de est a regiunii Luhansk, pentru a evita să fie capturați de forțele ruse.
Oficialii de la Kiev susțin că trupele ruse au intrat în orașul Severodonețk, dar că armata ucraineană încă respinge atacurile. Președintele Zelenski a transmis că Ucraina va opune o rezistență puternică pentru a respinde regiunea rusă din Donbas.
UPDATE ORA 12:30 – Lituanienii au strâns 3 milioane de euro din donații pentru Ucraina
În numai trei zile, după o mobilizare exemplară, lituanienii au reușit să strângă, din donații, aproximativ trei milioane de euro. Banii vor fi folosiți pentru a ajuta Ucraina și pentru a demonstra solidaritatea celor care văd în agresiunea rusă o amenințare la adresa întregului continent.
Lituania va achiziționa o dronă militară avansată pentru a o face cadou Ucrainei, în contextul agresiunii declanșate din ordinul lui Vladimir Putin. Încă mai este nevoie de 2 milioane de euro, dar dorința de a-i ajuta pe ucraineni este imensă. Citește mai mult…
UPDATE ORA 11:40 – Cine sunt oamenii din „armata privată a lui Putin” care nu au vrut să lupte în Ucraina
În anul 2016, în Rusia lui Putin a fost înființată Rosgvardia și – de la bun început – s-a vorbit despre „armata privată” a liderului de la Kremlin. Oficial, Rosgvardia este o forță militarizată separată de armată, pentru a lupta împotriva terorismului și pentru a menține ordinea publică, dar semnele de întrebare nu au lipsit după ce structura militară a fost implicată în acțiuni de reprimare a protestelor pașnice antiguvernamentale.
Conflictul din Ucraina i-a oferit multe surprize neplăcute „Țarului”, dincolo de faptul că războiul-fulger pe care l-a imaginat s-a desfășurat după cu totul alte puncte de reper. Citește mai mult…
UPDATE ORA 11:00 – Consilier ucrainean: „Rusia folosește deja cele mai puternice arme non-nucleare împotriva Ucrainei, ard oamenii de vii”
Mihailo Podoliak, consilier al președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, trage un nou semnal de alarmă și precizează că Federația Rusă folosește arme din ce în ce mai puternice în conflictul care a început pe data de 24 februarie și a intrat deja în cea de 94-a zi.
Pe contul său de Twitter, Mihailo Podoliak scrie că armata rusă folosește arme termobarice în Ucraina, iar oamenii sunt „arși de vii”. Citește mai mult…
UPDATE ORA 09:15 – Curtea Penală Internațională cere Rusiei să coopereze în ancheta privind războiul din Ucraina
Curtea Penală Internațională (CPI), prin vocea procurorului Karim Khan, solicită Rusiei să coopereze în ancheta privind eventualele crime de război comise de către forțele ruse în războiul din Ucraina.
Oficialul CPI solicită ca Moscova să pună la dispoziția Curții informațiile pe care le deține cu privire la atrocitățile comise pe teritoriul Ucrainei. Citește mai mult…